Amintiri din copilarie

Amintiri din copilarie – episodul 4

Stiu ca nu am mai scris niciun articol de vreme buna si aveam pregatit acest episod si din nu stiu ce motiv am tot ezitat sa-l public.

Amintiri din copilarie – de Adi Durai

Episodul 4 – Absente

E o amintire veche, o amintire cu care ma mandresc 🙂 de pe vremea cand eram inca la scoala generala.

Era toamna, iarna? Nu! Era primavara!

Ma trezesc dimineata si simt ca.. stop! Am uitat sa va spun ca eram la scoala generala in clasa a VI-a. In clasele I-VIII am stat mereu in prima banca, nu pentru ca eram foarte destept ci pentru ca eram cel mai mic de statura. Nu invatam foarte bine, ci doar bine. Eram extrem de foarte cuminte, motiv pentru care profesorii ma indrageau ceva mai mult decat pe restul de baieti, adica… eram in rand cu fetele 🙂shutterstock_322163588

Nu radeti, este cel mai inteligent lucru pe care l-am facut in mod indirect. Important e sa-ti cunosti profesorii, sa vezi ce vrea fiecare in parte, am gasit un lucru comun: LINISTE IN CLASA! Si asta am facut, am tacut. Opt ani de liniste, nici cand eram scos la tabla nu prea vorbeam de frica sa nu-i supar cu ceva. Le zambeam si ma ridicam pe varfuri, daca eram fata m-as fi ridicat putin pe tocuri sa mi se vada rochita sexy.

Asa cum am spus, nu invatam foarte bine. Acasa nu deschideam deloc caietele sau cartile. Doar daca era musai sa fac vreo tema, singurele note mici le luam ca nu aveam temele facute, in rest.. prindeam din clasa, din timpul orelor. Ma concentram sa tac, sa nu spun nimic si ca sa nu adorm chiar memoram ce vorbeau profesorii, inclusiv problemele lor personale ce le discutau in soapte la telefon.

Daca luam o nota mica, d-na diriginta cerea explicatii imediat! Nu mie, ci profesorului care a avut curajul sa-mi scada media. Acum imi dau seama ce putere aveam si cat de multe as fi putut sa fac. Eram prea mic sau prea prost sa-mi dau seama ce putere de manipulare aveam. Eram un fel de Arsenie Boca.shutterstock_102119776

Sa revenim! Eram in clasa a VI-a. Primavara. Dimineata. Imi era rau, foarte rau. Aveam stari de voma, apartamentul sa invartea odata cu mine dar in sens opus. Am schimbat directia, a schimbat si el directia, pur si simplu nu mai exista comunicare, pace si buna intelegere. Mama a hotarat totusi ca sunt apt de scoala. Mama se pricepe foarte bine in ale medicinei, a terminat scoala profesionala la Tehnoton, da… profil tehnic.

— Tehnic vorbind, esti apt de scoala! Hai! Fuga! – spuse mama

Ajuns in fata blocului dupa lungi lupte cu treptele certate cu gravitatia ma lovesc brusc de un aer curat, am inceput sa respir si sa ma bucur ca asfaltul face pace cu mine, nu se invarte, nu fuge. Pana la primul claxon, frane, injuraturi si o masina parcata la 2 cm de mine in mijlocul strazii. Ma intrebam cat de retardat sa fii sa iti lasi masina in mijlocul strazii, claxona lumea, franau alte masini, injurau soferii. Dupa inca o gura de aer curat combinata cu gazul din tevile de esapament realizez ca toate injuraturile se terminau in ”de copchil”, exemplu: ”In crucea ma-ti de copchil”, ”Futu-ti mortii ma-ti de copchil”. Nu m-am suparat ca ma injurau de mama, pana la urma, tehnic vorbind, ea era cauza prezentei mele in mijlocul strazii.

Mi-am continuat drumul si am ajuns la scoala. Ajunsesem prea devreme, inca nu se daduse drumul in scoala. Abia se asezau pe clase. Nu stiu daca era din cauza ca imi era mie rau sau colegii mei retardati chiar se invarteau ca si cum i-ar bate gravitatia. Era o agitatie prea mare, nu m-am putut abtine: am vomat pe care si cum s-a nimerit sa fie tehnic in fata mea.

Apoi am fugit in scoala, pe la intrarea profesorilor, de frica sa nu-mi iau bataie. In timp ce urcam, ma bucuram ca scarile stateau pe loc, toate erau bune si frumoase. Ma simteam mai bine. Vad o usa noua pe care scria ”cabinet medical”.

Bat la usa si se aude

— Da! Intra! – se auzise o voce de dincolo de usa dintr-un plan indepartat

Deschid usa, imi amintesc ca atunci cand am apasat clanta a scos un scartait de mi-au tiuit urechile doua zile.

— Ce vrei?!? – spuse o tanti in halat alb

Am tacut, nu stiam ce sa raspund. Nici eu nu stiam ce vroiam. Imi era rau, nu stiam ce am, de unde dracu sa stiu ce sa cer? Daca as fi intrat acum i-as fi spus cu zambetul pe buze cat de multe vreau si cat de multe sunt dispus sa-i dau. Dar atunci, am tacut.

— Esti surd?!? Ce ai? Ti-e rau? De ce nu vorbesti? Vorbeste ca de aia ai gura! Mortii ma-ti de copchil!

M-am pierdut. Toata lumea ma iubea ca taceam iar tanti asta cu halatul ei alb vrea sa vorbesc.

— Buna ziua – zic cu o voce tremuranda si cred ca nici macar nu am pronuntat corect cuvintele

— Zi ma, ce vrei?

— Nu stiu, mi-e rau.

— Adica?

— Ma doare capul si am vomat.

— Si ce cauti la scoala?

— Mama a zis ca…

— Da ce? Ma-ta e doctor?

— Tehnic vorb..

— In ce clasa esti si cine ti-e diriginte?

— A VI-a B, doamna dirig…

— Aaaa! Pai zi asa! Mergi linistit acasa. O anunt eu pe doamna diriginta.

Si m-am intors acasa. Am dormit. M-am trezit. Dimineata. Primavara. Nu imi mai era rau, doar foame. Mananc ce gasesc si fug la scoala. Nu aveam nici un absent. Doar colegul de banca m-a intrebat daca sunt bine, ii spun ca da. Cred ca m-a intrebat daca sunt bine pentru ca ma uitam in jurul meu si asteptam sa ma intrebe cineva unde am fost ieri, ce s-a intamplat. Asteptam sa-mi iau o bataie de la colegii pe care am vomat. Nimic. Cred ca Arsenie Boca nu eram eu, era doamna diriginta ce facea minuni pentru fiecare dintre noi. Si regret ca dupa atatia ani nu am fost macar o data in vizita sa-i multumesc. Si scoala e pe aceeasi strada pe care locuiesc de cand eram elev.

Photo: Sick boy from Shutterstock.com / Sick child from Shutterstock.com



2 comentarii

  1. Doru 8 februarie 2016 at 15:30 -  Răspunde

    Sa fie sanatoasa dna. Cornea

  2. Adi Durai 8 februarie 2016 at 15:34 -  Răspunde

    Când ne organizăm să-i facem o vizită?

Lasă un răspuns

Facebook