Blog

Cum mi-am petrecut sfarsitul lumiii – part 3

Din a doua parte parte:

”Corpul meu începuse ușor ușor să cedeze… dar nu m-am oprit. E sfârșitul lumii, nu al meu! Eu mai am de salvat! Eu am prieteni! Trebuie să-i ajut! Chiar dacă… sunt invizibil.”

sfarsitul lumii

Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii? part 3 – de Adi Durai

Mi-au spus șoptit, dar… la mine s-a auzit ca și cum cineva mi-ar fi țipat în ureche… 20 iunie! E termenul limita conform celor ”specializați” în domeniu, cu mai mulți ani de școală decît mine. Dar se pare că cineva de dincolo nu mă dorește.. mă bucur cumva căci încă nu mă simt pregătit, simt că mai am ceva de făcut, mai am multe de dăruit. Din păcate, nu găsesc pe nimeni care să merite darurile mele. Le voi lăsa în drum, să se servească care și cum dorește, lupta mea nu-și mai are rostul iar soldații m-au părăsit de ceva vreme. Sunt singur cu singurătatea mea.

Am scris și câteva rânduri sufletului meu, însă a refuzat să-mi răspundă. Oare.. am fost prea dur?

”Draga mea, mi-aș fi dorit să fi petrecut împreună tot timpul din lume. Din păcate, al meu s-a oprit aici. Îmi pare rău că nu ai vrut să mă îmbrățișezi în fiecare zi, să-mi zâmbești mai des și ai ales să păstrezi distanța. Recunosc, cu zâmbetul tău mă hrăneam, fiecare zâmbet îmi oferea o zi în plus de viață. Te-ai zgârcit, căci ești o mică răutate. Abia aștept să ne revedem aici, unde soarele nu are curaj să răsară iar luna strălucește de tristețe.”

Priveam des în jurul meu, fiecare cu sufletul său iar eu… încă mi-l căutam. Îl zărim într-o seară, sclipea.. sau mă rog.. încerca să sclipească ca un licurici doar că lumina era cam slabă. Atunci am realizat că am nevoie de un nou suflet, nu vreau să fie sclipitor, nu vreau să fie perfect, nu vreau să zâmbească… pur și simplu nu vreau să mintă. Vreau să-l fac eu să zâmbească, să fiu perfect pentru el, să-l fac să sclipească.

Am plecat în căutarea lui, cu noi arme (aceleași arme vechi.. însă scuturate bine de praf), cu noi idealuri (aceleași idealuri… însă scuturate bine de praf), cu noi papuci (același model, că cei vechi se găurise-n talpă). Nu râde, nu e deloc amuzant  să cauți printr-o mulțime de oameni, fiecare cu sufletul său, un suflet părăsit.. gata să primească o îmbrățișare…

Prea multe puncte… și totuși continui să le folosesc.. punctele sunt singurele ce mă ajută să-mi revin, psihic.. căci fizicul meu necesită un suflet ce e gata să fie curățat de praf întru sclipire.

Iubeam să privesc luna plină… și începusem să urmăresc pe calendarul ortodox doar ca să văd când e lună plină căci nu dau doi bani pe sărbătorile lor, am văzut și simțit mult prea multe ca să mă cobor la nivelul sărbătorilor… Într-o noapte cu lună plină am zărit un grup de suflete…

va continua 🙂


Lasă un răspuns

Facebook