Blog

Sinuciderea – Emil Cioran

Câtă laşitate în concepţia celor care susţin că sinuciderea este o afirmaţie a vieţii! Pentru a-şi scuza lipsa de îndrăzneală, inventează diverse motive sau elemente care să le scuze neputinţa. În realitate, nu există voinţă sau hotărâre raţională de a te sinucide, ci numai determinante organice, intime, care predestinează la sinucidere. […] Cum o să fie sinuciderea o afirmaţie a vieţii? Se spune: te sinucizi, fiindcă viaţa ţi-a provocat decepţii. Ca atare ai dorit-o, ai aşteptat ceva de la ea, dar ea nu ţi-a putut da. Ce dialectică falsă! Ca şi cum acel ce se sinucide n-ar fi trăit înainte de a muri, n-ar fi avut ambiţii, speranţe, dureri sau deznădejdi. […] Am cel mai mare dispreţ pentru acei care râd de sinuciderile din iubire, deoarece aceştia nu înţeleg că o iubire ce nu se poate realiza este pentru cel ce iubeşte o anulare a fiinţei lui, o pierdere totală de sens, o imposibilitate de fiinţare. Când iubeşti cu întreg conţinutul fiinţei tale, cu totalitatea existenţei tale subiective, o nesatisfacere a acestei iubiri nu poate aduce decât prăbuşirea întregii tale fiinţe. Marile pasiuni, când nu se pot realiza, duc mai repede la moarte decât marile deficienţe. Căci în marile deficienţe te consumi într-o agonie treptată, pe când în marile pasiuni contrariate te stingi ca un fulger. N-am admiraţie decât pentru două categorii de oameni: pentru acei care pot oricând înnebuni şi pentru acei care în fiecare clipă se pot sinucide.

-Emil Cioran



Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Facebook